Monica Macovei i-a solicitat, duminică, noului ministru al Educației, într-o conferință de presă, la Galați, să aibă curaj și să-i retragă retragă titlul de doctor fostului premier Victor Ponta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Suntem la sediul M10, filiala Galați, care este pe strada Universității și Galațiul are o universitate de tradiție și cu o vechime de 65 de ani și, pentru că suntem pe strada Universității, unde avem o universitate foarte bună, îi cer ministrului Curaj, ministrului Învățământului, domnul Curaj, să aibă curajul și să-i retragă titlul de doctor lui Victor Ponta”, a afirmat Macovei.
Ea a adăugat că tuturor celor care și-au plagiat tezele de doctorat sau de masterat trebuie să le fie retrase diplomele.
„Victor Ponta a plecat acasă că așa i-a spus strada, dar de ce să rămână cu titlul de doctor pe care nu-l merită, pe care l-a furat? Deci, domnule ministru Curaj, aveți curajul să-i retrageți titlul de doctor lui Victor Ponta și tuturor celorlați care și-au plagiat tezele de doctorat și nu sunt doctori, sau de masterat, și să le retrageți și lor diplomele”, a mai spus liderul M10.
Monica Macovei a fost prezentă, duminică, la Galați, unde a participat la o întâlnire cu membrii filialei gălățene a partidului M10.
Fostul premier Victor Ponta a obținut, în anul 2003, titlul de doctor în drept la Universitatea din București cu teza „Curtea Penală Internațională”, coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcție.
În 2012, săptămânalul britanic de știință „Nature” a publicat în ediția online știrea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat, materialul respectiv fiind preluat de presa românească și internațională.
Victor Ponta a respins acuzațiile și a declarat că este vorba despre un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul și președintele României, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.
Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educației retragerea titlului de doctor. O lună mai târziu, în iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității București a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată, „prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.
Decizia din iulie 2012 a Comisiei de Etică a UB a fost anunțată la o zi după ce Consiliul Național de Etică informase că titlul de doctor în Științe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în 2003 și calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susține.
Premierul Victor Ponta declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universității București, pe care a calificat-o drept „comisie ad-hoc” special pentru el, este „politică” și că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorității Naționale de Cercetare Științifică (ANCS).
În august 2012, Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Minel Augustin Ofițeru făcuseră un denunț la Parchetul instanței supreme în acest caz. Un procuror de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) arăta în rezoluția prin care a dispus neînceperea urmăririi penale că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat.